Titlu

Sergiu Railean s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Belarus
08/25/2020 - 15:25

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova, Anatolii Kalinin.

 

În cadrul întrevederii s-a discutat despre organizarea Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse de colaborare comercial-economică, care urmează să se desfășoare la Minsk în luna octombrie a anului curent.

 

De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea agendei de cooperare bilaterală, subliniind necesitatea continuării dezvoltării relațiilor comercial-economice dintre Moldova și Belarus. Printre subiectele discuției a mai fost reducerea tarifelor la serviciile de roaming dintre cele două state, proiectele comune în domeniul infrastructurii, tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, precum și în sectorul transporturilor.

 

La rândul său, ambasadorul Republicii Balarus, Anatolii Kalinin, și-a exprimat încrederea că relațiile moldo-belaruse se vor dezvolta în continuare pe aceeași notă de deschidere, remarcate pe parcursul ultimei perioade de timp.

 

După valoarea volumului schimburilor comerciale, Belarus se situează pe locul 11 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 2,21% în comerțul total al țării noastre.