Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Economiei

UCIPE

Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (UCIPE), este o instituţie publică, non-profit, creată în baza Hotărârii Guvernului nr. 1276 din 21 decembrie 2000.

 

Scopul UCIPE este asigurarea implementării eficiente a proiectelor în domeniul energeticii prin administrarea, monitorizarea și coordonarea lucrărilor de implementare a acestor proiecte în conformitate cu cerințele organismelor financiare internaționale donatoare.

 

Unitatea, în baza acordului cu alte organizații internaționale, poate coordona sau administra activitățile de implementare a proiectelor finanțate de aceste organizații în sectorul energetic. Aceasta are obligația de a prezenta Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor rapoarte privind mersul implementării și executării proiectelor, inclusiv privind utilizarea mijloacelor financiare.

 

Pe parcursul activității sale UCIPE a implementat proiecte de importanță strategică pentru Republica Moldova cum ar fi: Proiectul energetic, Proiectul energetic II (componentele electrică și termică), ”Conducta de interconectare a sistemului de transport gaze din România cu sistemul de transport gaze din Republica Moldova”, ”Elaborarea Studiului de fezabilitate în vederea conexiunii sincrone a sistemelor energetice ale Ucrainei și Moldovei la Sistemul continental European ENTSO-E”, Programul pentru sporirea capacității Ministerului Economiei al RM in domeniul eficientei energetice si resurselor regenerabile in sectorul energetic și alte activități cu caracter financiar, investițional și de asistenta tehnică în domeniul energeticii.

 

În prezent UCIPE implementează proiecte ce țin de termoficarea centralizată în baza cogenerării și diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.

 

ProiectulÎmbunătățirea Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică, finanțat cu susținerea Băncii Mondiale, are obiectivul de a contribui la eficiența operațională îmbunătățită și viabilitatea financiară a noii companii de termoficare centralizată – Termoelectrica S.A. De asemenea, proiectul urmărește îmbunătățirea calității și siguranței serviciilor de termoficare livrate locuitorilor din Chișinău. În cadrul proiectului sînt realizate investițiile prioritare pentru modernizarea principalelor stații de pompare; reabilitarea rețelelor termice; înlocuirea Punctelor Termice Centrale (PTC) învechite și ineficiente cu Puncte Termice Individuale (PTI) moderne, complet automatizate și reconectarea la SACET a cca. 40 de instituții publice, anterior deconectate.

 

De asemenea, este în proces de implementare Proiectul Conducta de interconectare a Sistemului de Transport Gaze Naturale din România cu Sistemul de Transport Gaze Naturale din Republica Moldova, faza II pe segmentul Ungheni-Chișinău”. Proiectul urmărește sporirea securității energetice a țării prin diversificarea surselor și direcțiilor de aprovizionare cu gaze naturale; conectarea sistemului de transport gaze naturale din RM la rețeaua statelor membre ale Uniunii Europene; dezvoltarea infrastructurii naționale de gaze naturale.

 

UCIPE își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova, Regulamentului UCIPE, directivele și standardele Băncii Mondiale și ale altor organizații internaționale, la solicitarea acestora. UCIPE este condusă de un director, care raportează direct membrilor Comitetului de Supraveghere al Unității, cu privire la evoluția generală a pregătirii și implementării proiectelor și alte aspecte. 

 

Componența Comitetului de Supraveghere al UCIPE: 

  1. Viceprim-ministru, ministru al economiei,  președinte al Comitetului
  2. Viceministru al economiei
  3. Viceministru al finanțelor
  4. Viceministru al dezvoltării regionale și construcțiilor
  5. Viceministru al mediului
  6. Consilier principal de stat al Prim-ministrului în domeniul energetic
  7. Șeful Direcției Coordonarea Politicilor și Asistență Externă, Cancelaria de Stat
  8. Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică

 

Anunturi UCIPE:

 

  1. DHEIP 8451-MD: Planul de Atenuare a Impactului Social (PAIS) (03.03.2017)
  2. Moldova: Ungheni Chisinau (UCNGP) Gas Pipeline - Project Implementation Support (22.02.2017)
  3. Moldova: Ungheni Chisinau (UCNGP) Gas Pipeline - Project Implementation Support (13.02.2017)
  4. Ungheni-Chisinau Gas Pipeline - Lender's Engineer for the construction of the Ungheni-Chisinau Natural Gas Pipeline (10.02.2017)
  5. Procurement Notice for the PIU Support Consultant (30.01.2017)
  6. Procurement Notice for the Legal and Regulatory Consultant (30.01.2017)
  7. Anunțuri de achiziții UCIPE