Zece cercetători de la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) au fost onorați cu Diplome de Excelență ale MEC, oferite din partea ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înființarea instituției. Ceremonia de decernare a avut loc în cadrul unui eveniment festiv la care au participat întreg corpul didactic al universității, precum și invitați de onoare.
Ministrul a evidențiat importanța muncii depuse de cercetători în consolidarea poziției UTM în calitatea sa de centru de excelență în educație și inovare. „Universitatea Tehnică din Moldova este, fără îndoială, un pilon esențial al educației și cercetării din țara noastră. De-a lungul anilor, această instituție a devenit un centru de inovație, un spațiu în care ideile se transformă în soluții concrete, capabile să contribuie la dezvoltarea economică și socială a Moldovei. Aș dori, în primul rând, să felicit pe fiecare dintre voi, cei zece cercetători remarcabili, pentru munca neobosită, pasiunea și dedicația de care ați dat dovadă. Sunteți veritabile modele de excelență pentru întreaga comunitate academică din Moldova și pentru viitoarele generații de cercetători”, a declarat Dan Perciun.
Cei zece cercetători au fost selectați pentru realizările lor remarcabile în domenii precum tehnologii informaționale, design industrial, inginerie, alimentație, arhitectură, economie, științe exacte etc.
Persoanele prezente la eveniment au avut ocazia să discute cu ministrul referitor la oportunitățile de dezvoltare a cercetării și inovării în cadrul UTM și per general în țară, precum și posibilele parteneriate cu instituțiile internaționale.
Universitatea Tehnică din Moldova oferă programe de licență, masterat și doctorat în domenii tehnice și inginerești.








