Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

Fri, 15/03/2024 - 19:04 -- stic

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

(Servicii de consultanță – selectarea companiei)

 

 

Republica Moldova

Denumirea subproiectului „EDUSPACE- Educația, Dezvoltarea, Umanizarea Specialiștilor Pedagogi de Azi pentru Comunitatea Eco”

 

Nr Acord subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-C-02 din 24.10.2022

 

Nr. Referință: MD-I. Creanga-403463-CS-CQS

 

Titlul sarcinii: Organizarea a 10 activități educaționale și metodice în domeniul Științe ale educației

 

Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025.

În cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți a obținut subproiectul „EDUSPACE- Educația, Dezvoltarea, Umanizarea Specialiștilor Pedagogi de Azi pentru Comunitatea Eco”și, respectiv, a semnat Acordul de subfinanțare cu Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.

Prin intermediul acestui subproiect Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți își propune realizarea unui set de intervenții orientate spre modernizarea condițiilor de organizare a procesului educațional de predare-învățare-evaluare prin crearea unui spațiu educațional modern. Vor fi create și dotate cu echipament 3 centre  educaționale de simulare, va fi renovată o sală de sport și 5 săli de curs, vor fi create 2 cabinete de informatică, vor fi elaborate și publicate produse curriculare, vor fi realizate activități de formare profesională continuă etc. Aceste acțiuni vor contribui la sporirea calitativă și cantitativă a performanțelor studenților de la Domeniul Educație și îmbunătățirea angajării în câmpul muncii.

Proiectul propus este orientat spre atingerea următoarelor obiective specifice după cum urmează:

O1. Stimularea condițiilor de formare și dezvoltare a competențelor profesionale a viitoarelor și actualelor cadre didactice, adaptabile și receptive la noile cerințe ale pieței muncii, prin implementarea strategiilor și activităților interdisciplinare, transdisciplinare și inovaționale.

O2. Dotarea și inaugurarea  centrelor educaționale de simulare conform standardelor moderne de echipare a instituțiilor de educație timpurie și învățământul primar.

O3. Asigurarea condițiilor ergonomice pentru activitatea în centrele educaționale de simulare.

O4. Promovarea imaginii instituției și a specialităților și calificărilor pedagogice pentru a satisface cerințele și ofertele  pieței muncii.

O5. Identificarea noilor parteneri și consolidarea parteneriatelor existente cu agenții educaționali/ instituțiile educaționale din țară și de peste hotare.

Serviciile de consultanță includ organizarea cu elevii din clasele gimnaziale din învățământul general a 10 activități educaționale și metodice în domeniul Științe ale educației: învățământ primar, educație timpurie și educație muzicală.

Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau poate fi găsiți pe următorul site web:

https://cpic.usarb.md/storage/files/PouzNioLvMyD31trZ9obustRSOyLGdnteK4qL1m9.pdf

Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți invită companiile de consultanță eligibile  („Consultanți”) să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de organizare cu elevii din clasele gimnaziale din învățământul general a 10 activități educaționale și metodice în domeniul Științe ale educației: învățământ primar, educație timpurie și educație muzicală.

Consultanții interesați vor expedia informații care să demonstreze că au calificările necesare și experiența relevantă pentru prestarea serviciilor.

Experiența generală a companiei

  • Să dețină experiență minim 5 ani în organizarea evenimentelor educaționale și metodice.
  • Să dețină capacități de gestionare a unor evenimente, inclusiv concomitente, cu grupuri mari de beneficiari.

Experiența specifică a companiei în prestarea serviciilor similare

  • Să dețină experiență, minim 3 ani, de prestare a serviciilor educaționale și metodice pentru diferite categorii de beneficiari, inclusiv elevi.
  • Portofoliul companiei să includă cel puțin 5 activități similare organizate (tabere de vară, ateliere de creație, concursuri etc.).

Experiența profesională a echipei de experți implicată în realizarea sarcinii

  • Echipa de specialiști implicați în realizarea sarcinii să includă minim 3 cadre didactice sau științifico-didactice din învățământul superior sau general (grad didactic I sau superior), specializate în domeniile de competență specificate pentru activitățile educaționale și metodice (învățământ primar, educație timpurie, educație muzicală).
  • Coordonatorul echipei de specialiști să dețină experiență de proiectare a programelor educaționale și metodice pentru elevi (tip școli de vară, tabere de creație etc.).
  • Coordonatorul echipei de specialiști să dețină experiență profesională de minim 3 ani în organizarea activităților educaționale și metodice cu elevii.
  • Echipa de specialiști implicați în realizarea sarcinii să posede limba română Nivelul C1/ maternă (scris și oral) și minim un cadru didactic al echipei să posede un nivel mediu (minim B2)/ maternă a limbii ruse.

Experții-cheie nu vor fi evaluați la etapa de stabilire a Listei scurte.

Se atrage atenția companiilor interesate asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din „Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF” iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 („Regulamentul privind achizițiile”), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.

Consultanții se pot asocia cu alte companii pentru a-și îmbunătăți calificările, dar ar trebui să indice clar dacă asociația este sub forma unei asocieri mixte și/sau a unui contract de subconsultanță. În cazul unei asocieri, toți partenerii din asociere vor fi răspunzători solidar pentru întregul contract, dacă sunt selectați.

Compania de consultanță va fi selectată în conformitate cu metoda de selecție – „Selecția bazată pe calificarea consultanților”, prevăzută în Regulamentul de achiziții.

Informații suplimentare pot fi obținute la adresa ce urmează în timpul orelor de lucru: 8:00 - 17:00, str. 38, Pușkin, Bălți, 3100, Republica Moldova; +37323152448; e-mail: proiect.colegiu@gmail.com

Propunerile trebuie să fie expediate la adresa ce urmează (personal, sau prin poștă, sau prin fax, sau prin e-mail) până la  data de: 29 martie 2024, ora 14:00, (ora locală a Republicii Moldova), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică.

 

Adresa: 38, Pușkin, Bălți, 3100, Republica Moldova

Telefon: +37323152448

E-mail: proiect.colegiu@gmail.com

 

Semnătura Managerului de proiect

ȘOVA TATIANA ___________________