Republica Moldova a găzduit, în perioada 4-5 iunie, reuniunea Comitetului Director al Facilității Globale de Finanțare Concesională (GCFF), la care au participat reprezentanți de nivel înalt ai statelor care sprijină proiecte GCFF, ai țărilor beneficiare, ai agențiilor de implementare, ai UNHCR ș.a. Ministerul Educației și Cercetării a fost reprezentat de secretarul de stat Valentina Olaru.
În cadrul evenimentului, au fost discutate mai multe aspecte privind încadrarea copiilor din familiile refugiate din Ucraina în sistemul educațional din țara noastră. Valentina Olaru a vorbit despre măsurile întreprinse de MEC în vederea asigurării unui proces educațional de calitate pentru copiii ucraineni.
Reprezentanții GCFF au efectuat o vizită la Liceul Teoretic ,,Alecu Russo” din Cojușna, Strășeni. Instituția beneficiază de condiții moderne, după ce a fost renovată capital, mobilată și dotată cu echipamente performante în cadrul proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, implementat de MEC cu suportul financiar al Băncii Mondiale și GCFF. Reprezentanții MEC au prezentat planurile și viziunile ministerului privind crearea ,,Rețelei Școlilor Model”, astfel încât mai multe instituții de învățământ să dispună de condiții similare cu cele din liceul din Cojușna.
Amintim, că o parte dintre școlile model vor fi sprijinite în cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea Calității Educației”, cu o valoare totală de 60 milioane de dolari SUA, dintre care 10 milioane sunt oferite de GCFF. Acest proiect va contribui la îmbunătățirea condițiilor de studii în 15 școli model. De asemenea, va consolida capacitatea MEC de gestionare a sectorului educațional și de asistență pentru refugiații ucraineni înscriși în instituțiile noastre de învățământ, având în vedere că, pe cap de locuitor, Republica Moldova are una dintre cele mai mari rate de elevi și studenți refugiați din Ucraina.
GCFF este un fond intermediar financiar găzduit de Banca Mondială și înființat în 2016 pentru a oferi sprijin financiar concesional țărilor cu venituri medii care oferă sprijin și găzduire refugiaților. În prezent, GCFF sprijină proiecte în șapte țări, printre care și Republica Moldova, care a devenit stat beneficiar începând cu anul 2022.