Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Dezvoltarea învățământului dual, discutată la Bălți de agenți economici și reprezentanți ai sectorului educațional
21/11/2023 - 11:50

Reprezentanți ai companiilor private, ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic, dar și parteneri de dezvoltare au discutat perspectivele învățământului dual în cadrul unei întruniri organizate la Bălți de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie. Evenimentul a avut loc la Colegiul Politehnic din Bălți, ministerul fiind reprezentat de secretarul de stat Galina Rusu și şeful Direcţiei Politici în domeniul învățământului profesional tehnic Silviu Gîncu. 

 

Reprezentanții ministerului au vorbit despre rolul care le revine agenților economici în asigurarea învățământului dual, dar și despre oportunitățile pe care le oferă această formă de instruire. Discuțiile s-au axat pe: formarea forței de muncă în acord cu necesitățile companiilor, cu posibilitatea de angajare ulterioară după finalizarea studiilor; compensarea din bugetul de stat în proporție de cel mult 50% din cheltuielile suportate de agenții economici pentru organizarea și realizarea programelor de formare profesională a elevilor în învățământul dual. 

 

În luarea sa de cuvânt, secretarul de stat Galina Rusu a menționat despre importanța colaborării dintre sectorul privat și instituțiile de învățământ profesional tehnic pentru asigurarea calității viitorilor specialiști. „Învățământul dual este una dintre cele mai bune practici de formare a forței de muncă. Invităm companiile să se implice în formarea specialiștilor prin învățământ dual pentru a face față la actuale provocări și la noile cerințe privind competențele de pe piața muncii”, a menționat Galina Rusu.  

 

În prezent, circa 30 de instituții de învățământ profesional tehnic sunt implicate în procesul de realizare a învățământului dual, cu participarea a 150 de agenți economici. În acest an de studii, numărul de elevi în învățământul dual a crescut până la 1700. În Republica Moldova, învățământul dual este implementat din anul 2014. 

 

În anul curent, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, Guvernul a aprobat cadrul normativ pentru implementarea Legii cu privire la învățământul dual în Republica Moldova. Documentul include mai multe facilități pentru elevii și agenții economici din  învățământul dual. Astfel, elevii pot beneficia de un pachet social cu burse de studii, cazare în căminul instituției și o remunerare de formare profesională nu mai mică decât salariul minim pe țară. La rândul lor, angajatorii pot beneficia de reducerea costurilor aferente pregătirii specialiștilor de care au nevoie, cheltuielile pe care le suportă fiind compensate în proporție de până la 50%.

 

petitii