Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministrul Dan Perciun s-a întâlnit cu profesorii și formatorii de limbă română din UTA Găgăuzia
15/02/2024 - 16:22

Necesitatea studierii limbii române și extinderea modalităților prin care poate fi învățată a constituit subiectul discuțiilor ministrului Dan Perciun cu profesorii și formatorii de limbă română din UTA Găgăuzia. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei pe care a întreprins-o oficialul astăzi la Comrat. 

 

Dan Perciun a vorbit despre oportunitatea actuală oferită adulților de a se înscrie la cursurile de învățare a limbii române în cadrul programul național privind studierea limbii române, ediția 2024, lansat de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat, și sunt destinate tuturor celor care doresc să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. 

 

Oficialul a menționat despre necesitatea extinderii numărului de ore a cursurilor și racordarea la cadrul european comun de referință pentru limbi, document care stă la baza însuşirii limbilor nematerne/străine în ţările UE. Participanții au abordat și alte subiecte și anume relevanța curriculumului actual pentru formatori și pentru persoanele alolingve, dar și evaluarea posibilității creării unui centru de învățare a limbii române.

 

Totodată, profesorii au venit cu propuneri de extindere a modalităților de învățare a limbii române prin asigurarea cu manuale a claselor superioare, introducerea unei probe orale la bacalaureat și organizarea taberelor de vară pentru copii pentru a crea mediul propice de a comunica în română.

 

Notăm că, până la etapa actuală, cca 8000 de persoane s-au înscris deja la programul național privind studierea limbii române, ediția 2024. Înscrierea la cursuri a demarat la 1 februarie, iar persoanele interesate se pot înscrie până pe 29 februarie 2024 prin completarea unui formular online, accesând următorul link: http://bit.ly/programlimbaromana.

 

petitii