CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI
(Servicii de consultanță – selectarea companiei)
Republica Moldova
Denumirea subproiectului: Platformă unificată pentru cercetare științifică și exploatare în date cu aplicații în educație - UNDERSEA
Nr. MD-MOED-6542-ASF-U2-10 din 27.11.2023
Nr. Referinţă: MD-TECHUNI-476665-CS-CQS
Titlul sarcinii: Instruire a personalului didactic, științifico-didactic și a celui auxialiar-didactic pentru configurarea și utilizarea în cadrul procesului de cercetare și activitate de instruire a Platformei de înaltă performanță
Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială, cu perioada de implementare mai 2020 - decembrie 2025.
În cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială, Universitatea Tehnică a Moldovei a obținut subproiectul Platformă unificată pentru cercetare ştiinţifică şi exploatare în date cu aplicaţii în educaţie - UNDERSEA și respectiv a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.
Prin implementarea subproiectului UNDERSEA, UTM își propune îmbunătățirea calității formării specialiștilor în domeniul TIC prin crearea unei platforme de învățare practică cu posibilități de virtualizare pentru viitorii ingineri DevOps, SRE ((Site Reliability Engineering)) și de platformă, precum și posibilități de calcul avansate pentru domenii inovative, încurajând cooperarea între sectorul academic și cel al muncii și sprijinind adaptarea învățământului superior la cerințele unui mediu digital globalizat. Inițiativa va contribui la actualizarea curriculumului în conformitate cu cele mai noi tendințe de dezvoltare ale domeniului. Acest fapt va induce îmbunătățirea calității programelor de studii, creând premise pentru mărirea numărului de studenți interesați de inginerie de platformă, DevOps și AI/ML (Artificial Intelligence and Machine Learning), asigurând un element esențial de sustenabilitate.
Ținând cont de domeniul prioritar de implementare au fost formulate două indicatoare de rezultat (outcomes) și domenii de implementare, după cum urmează:
OS 1: Platformă de calcul de înaltă performanță pentru formarea în domeniul ingineriei de platformă și dezvoltare de aplicații AI/ML;
Timpul alocat pentru realizarea sarcinii este de 2 luni.
Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau pot fi găsiți pe următorul site web: chrome-extension: https://utm.md/wp-content/uploads/2025/07/cerere-de-exprimare-a-interesului.-instruire-a-personalului-didactic-stiintifico-didactic-si-a-celui-auxialiar-didactic-pentru-configurarea-si-utilizarea-in-cadrul-pr.pdf sau pot fi obținuți la adresa de mai jos esenia.turchin@adm.utm.md.
Instituția Publică Universitatea Tehnică a Moldovei invită companiile de consultanță eligibile (“Consultanți”) să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor prestarea serviciilor de instruire a personalului didactic, științifico-didactic și a celui auxialiar-didactic pentru configurarea și utilizarea în cadrul procesului de cercetare și activitate de instruire a Platformei de înaltă performanță.
Consultanții interesați vor expedia informații care să demonstreze că deţin calificările necesare și experiența relevantă pentru prestarea serviciilor menționate.
Experiența generală a companiei
- Minim 5 ani experiență în domeniul organizării instruirii în domeniul relevant sarcinii;
- Capacități de gestionare a unor evenimente cu grupuri mari de beneficiari.
Experiența specifică a companiei în prestarea serviciilor similare
- Experiență, minim 3 ani, de prestare a serviciilor educaționale pentru diferite categorii de beneficiari, inclusiv studenți, cadre didactice, specialişti din domeniul TIC;
- Cel puțin 5 activități similare organizate (ateliere de lucru, training-uri, cursuri de instruire etc.).
Experții-cheie nu vor fi evaluați la etapa de stabilire a Listei scurte.
Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din "Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF" iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 ("Regulamentul privind achizițiile publice"), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.
Consultanții se pot asocia cu alte companii pentru a-și îmbunătăți calificările, dar ar trebui să indice clar dacă asociația este sub forma unei asocieri mixte și/sau a unui contract de subconsultanță. În cazul unei asocieri, toți partenerii din asociere vor fi răspunzători solidar pentru întregul contract, dacă sunt selectați.
Compania de consultanță va fi selectată în conformitate cu metoda de selecție – “Selecția bazată pe calificarea consultanților”, prevăzută în Regulamentul privind achiziții.
Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru esenia.turchin@adm.utm.md, între orele: 08.00-17.00.
Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos (personal, prin poștă, sau prin e-mail) până la data de: 12.08.2025, ora 15:00, (ora locală a Moldovei), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică (Instruire a personalului didactic, științifico-didactic și a celui auxialiar-didactic pentru configurarea și utilizarea în cadrul procesului de cercetare și activitate de instruire a Platformei de înaltă performanță).
Adresa: or. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168, bir. 108
Tel: +373 69668248, 022-23-51-59
E-mail: esenia.turchin@adm.utm.md
Semnătura Președintelui comitetului de evaluare
Nume Prenume___________________
