Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți – 8 decenii de excelență academică
14/10/2025 - 10:16

Unica instituție de învățământ superior din regiunea de nord a țării - Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți – a marcat 80 de ani de activitate academică, științifică și culturală. Cu această ocazie instituția a reunit toți partenerii și prietenii, întreaga comunitate universitară, pentru a celebra cele opt decenii de excelență academică în cadrul unui spectacol aniversar. 

 

De-a lungul anilor, universitatea s-a afirmat ca o instituție-simbol a învățământului superior din Republica Moldova, contribuind decisiv la consolidarea identității culturale și științifice. În semn de apreciere a contribuției la dezvoltarea învățământului superior, promovarea cercetării științifice și la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare, precum și pentru susținerea consecventă a valorilor educaționale, culturale și identitare naționale, USARB a fost decorată cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova. 

 

Distincția a fost înmânată în cadrul festivității de către Adriana Cazacu, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării. „Creșterea competitivității Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți devine o prioritate strategică, care necesită o abordare fără compromisuri. Excelența academică trebuie să rămână fundamentul tuturor activităților. Totodată, integritatea în procesul educațional și în cercetare este esențială pentru a menține încrederea și respectul pe care universitatea le-a câștigat de-a lungul anilor. Vom fi alături de universitate în implementarea acestor direcții strategice de dezvoltare”, a afirmat Adriana Cazacu. 

 

Rectorul USARB, Natalia Gașițoi, a mulțumit pentru tot sprijinul acordat instituției, menționând că universitatea va continua procesul de modernizare. „USARB este tot mai prezentă în spațiul public prin evenimente culturale, științifice și artistice, devenind un adevărat centru de dialog între știință, artă și societate. Profesori, studenți, cercetători, absolvenți, colaboratori și parteneri, toți au lăsat o amprentă distinctă asupra destinului universității”, a spus Natalia Gașițoi.

 

La fel ca alte instituții de învățământ superior din țară, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a beneficiat în ultimii ani de investiții considerabile pentru modernizarea infrastructurii și a programelor de studii. Circa 2,17 milioane de euro au fost atribuiți universității în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Alți 1,5 milioane de lei au fost alocați din bugetul de stat în acest an pentru achiziționarea și instalarea sistemelor fotovoltaice. 

 

Cu blocuri de studii renovate, laboratoare moderne, spații digitale dotate cu echipamente de ultimă generație, programe de studii actualizate conform cerințelor actuale ale pieței muncii, universitatea s-a transformat într-un spațiu de excelență, inovare și inspirație pentru studenți. 

 

În fiecare an, universitatea devine tot mai modernă și mai atractivă, reafirmându-și rolul fundamental în dezvoltarea educației universitare din Republica Moldova. Pe lângă pregătirea viitoarelor generații de specialiști înalt calificați în multiple domenii, universitatea se distinge și prin promovarea cercetării și inovării, integrând cu succes rezultatele cercetărilor științifice în programele academice. 

petitii