Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Învățămîntul special prezentare generală

Învățămîntul special se organizează în instituțiile de învățămînt special și în instituțiile de învățămînt alternative care acordă asistență recuperatorie elevilor cu deficiențe senzoriale (auditive sau vizuale) și elevilor cu dificultăți severe de învățare (dificultăți multiple, asociate).
Serviciile din cadrul instituţiei speciale au drept obiectiv educarea, reabilitarea şi/sau recuperarea şi incluziunea educaţională, socială a copiilor cu dificultăţi de învăţare, de comunicare, cu deficienţe senzoriale şi fizice, emoţionale, comportamentale și sociale.
Plasarea copilului cu CES în instituţie se admite în baza deciziei autorităţii tutelare cu privire la aprobarea măsurilor de plasament (cu avizul pozitiv al Comisiei pentru Copilul Aflat în Dificultate), avînd ca temei: decizia Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății în domeniu, certificatul de dizabilitate și raportul de evaluare al Serviciului de asistență psihopedagogică. La admiterea în plasament se solicită cererea părinţilor/reprezentantului legal al copilului, fișa de repartizare eliberată de Ministerul Educației/Organul local de specialitate în domeniul învățămîntului, însoțită de avizul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Procesul educaţional pentru copii cu cerințe educaționale speciale se desfăşoară în conformitate cu curriculumul învăţămîntului general, Planul –cadru de învăţămîntşi Planului Educațional Individualizat, elaborat în baza recomnadărilor Serviciului de asistenţă psihopedagogică.
Pregătirea și formarea personalului care își desfășoară activitatea în domeniul educației copiiilor cu cerințe educaționale speciale sunt stabilite prin reglementări specifice elaborate de Ministerul Educației.